Profitând de o zi liberă şi de o sărbătoare am decis să re-vizităm Ţara Făgăraşului. Ideea era să petrecem câteva zile într-un cadru cât mai natural şi să ne bucurăm de linişte. În acelaşi timp am vrut să facem o incursiune în vechile tradiţii ale zonei. Haideţi să le descoperim împreună.

Mai multe detalii cu distanţe, obiective şi durate găsiţi pe pagina Downloads ( Road Trip Albota, Road Trip Sibiu, Road Trip Sighişoara şi Road Trip Ţara Făgăraşului – program pe zile ).

Am ales ca destinaţie Pensiunea Ana din Viştişoara şi până acolo ne-am propus să vedem următoarele obiective:

  • Mănăstirea Rupestră Şinca Veche (fără taxă)
  • Moara cu noroc de la Ohaba (se plăteşte taxă de vizitare)
  • La Vâltori (se plăteşte taxă de vizitare)
  • Biserica Fortificată de la Cincşor (se plăteşte taxă de vizitare)
  • Mănăstirea Cisterciană din Cârţa (se plăteşte taxă de vizitare)
  • Mănăstirea Brâncoveanu (fără taxă)
  • Muzeul Badea Cârţan din Cârţişoara (se plăteşte taxă de vizitare)
  • Mănăstirea Cârţişoara (fără taxă)

Ne-am pus la drum dis de dimineaţă ca să nu ne petrecem mini-vacanţa pe DN1 şi am ajuns la Braşov tocmai bine, când se deschideau corturile de la Oktoberfest. Am dat o tură să ne clătim ochii cu bunătăţuri până ni i-am afumat apoi ne-am aşezat frumuşel la masa, aşa cum e frumos…cu cartofi, cârnăciori şi bere la halbă…la ora 12  🙂

Oktoberfest – Braşov
Cortul principal de la Oktoberfest – Braşov
Porceală pe faţă

De aici am plecat în continuare pe DN1/E68 (spre Sibiu) până la Şinca Veche unde indicatoarele ne-au dus tocmai în parcarea din vârful dealului (link) unde peisajele mioritice ne-au clătit ochii obosiţi după ghiftuiala din Braşov. (de obicei parcarea de sus este mai goală pentru ca autocarele se opresc la cea de jos).

Aici, la Mănăstirea Săpată în Piatră, găsim un fost lăcaş de cult săpat ăn stâncă, acum acoperit şi protejat dar care înca mai păstrează însemnele religioase scrijelite în pereţi de generaţii de călugări.

Cunoscut şi sub denumirea de Templul Ursitelor, se bănuieşte că are o vechime de aproximativ 7.000 de ani şi se presupune că ar fi aparţinut aceleiaşi civilizaţii care a întemeiat “Templul Alb” din Insula Şerpilor. Această ipoteză însă nu s-a demonstrat, iar versiunea mai des întalnită acceptă ca an al apariţiei 1742, perioadă când bisericile ortodoxe sunt interzise, iar călugării se refugiau aici pentru a nu fi obligaţi să treacă la catolicism, fugăriţi de împărăteasa Maria Tereza a  Austriei, catolica înrăită.

În anul 1789 pastorul reformat din Fagaraş scria despre mănăstire: “Mănăstirea este tăiată în întregime în piatră de carieră şi deci nu are acoperiş. Este săpată cu pricepere, cu o muncă uriaşă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral, atât de înguste încât călugării când slujesc se plimbă cu carţile după razele soarelui”.

Curtea interioară este foarte frumos aranjată, cu alei din piatră spartă şi gărduleţ din nuieluşe. Totul pare a fi nou făcut sau foarte bine întreţinut.

Urmatorul obiectiv, Moara cu Noroc de la Ohaba (link), este foarte aproape de Templul Ursitelor (5Km/10min). Singurul inconvenient este că, pentru a ajunge la Pensiunea Moara cu Noroc (fix casa în curtea căreia se află moara) trebuie traversat pârâul Şercăiţa pe un pod de lemn cu pantele cam abrupte pentru o maşină plină cu oameni. Ca să evitaţi discuţiile ulterioare, despre a cui greutate a făcut maşina să atingă, mai bine-i daţi pe toţi jos şi le spuneţi ca dacă e podul şubred, macar să scape ei. 🙂

Intrând în curte, ferit de soare sub bolta generoasa de viţă de vie, ne-a întâmpinat proprietarul morii, care face parte din a IV-a generatie de morari (şi ne-a asigurat ca mai are încă 2 generaţii care sa-l urmeze…deci cititorule, ai timp destul sa ajungi acolo). Moara de apa, proprietate privata tot timpul, datează din 1873 şi încă funcţionează cu toate piesele originale (pietrele de moară, aduse din Franţa – Lyon, curelele de cauciuc, lemnul…) lucru cel puţin impresionant.

Ne-am lăsat prinşi în farmecul povestirilor şi după ce ni s-a povestit cum funcţioneaza moara, am tras câteva poze şi ne-am cumpărat mălai şi faină în loc de magneţi de frigider.

Ne-am mai minunat o dată cum de încă mai funcţionează moara, am băgat un ochi în albumul de poze cu moara şi toate generaţiile trecute şi-am purces mai departe la drum.

Drum foarte prost dealtfel, cel dintre moară şi vâltori (DJ104A), peticit şi pe alocuri cu gropane. Noroc cu peisajele frumoase de pe margine…

La Vâltori, langa satul Lisa (link) probabil afacerea concurentă pentru moara de la Ohaba, păstrează tradiţia vâltoritului încă din 1850 şi se mândreşte că ar fi cea mai veche din România,. Afacerea – tradiţie, ajunsă acum la a V-a generaţie, are şi un site cu informaţii (link) şi prezentări.

Apa, care trece printr-un tub mare pe sub casă, alimentează mai multe vâltori (nişte “ciubăre” conice în care se crează un vârtej/vâltoare) dar şi o moară de apă care învârte o mulţime de angrenaje dintr-o încăpere ce prelucrează lâna.

Un tur foarte interesant şi uimitor că încă se foloseşte…la fel ca moara.

Mai departe, se ajunge foarte repede la Biserica Fortificată de la Cincşor, doar că atunci când am ajuns noi (cu 15 min înainte de închidere) nu mai era nimeni iar la telefon ni s-a spus să venim a doua zi. Nu ne-am mai dus. Programu este zilnic de la 10 la 18 iar biletul costă 5 lei sau 10 lei cu ghid.

Nu departe (aprox 25Km pe DN1) se află Ansamblul fostei Mănăstiri Cisterciene de la Cârţa. Actualmente, Abaţia de la Cârţa este biserică evanghelică a comunităţii locale germane. Cistercienii erau călugării catolici de origine franceză (Burgundia).

Mănăstirea a fost fondată în anii 1205-1206 de regele Andrei al II-lea al Ungariei (când este atestat documentar primul abate cistercian la Carta), fiind desfiinţată la 27 februarie 1474 de regele Matei Corvin. Abaţia cisterciană Carta a deţinut un rol major în istoria politică, economică şi culturală a Transilvaniei medievale, cât şi introducerea dar şi în diseminarea artei gotice în spaţiul intracarpatic.

Luptele aprige cu otomanii din anii 1421-1432 şi decăderea ordinului au făcut ca biserica şi mănăstirea ei să ajungă o ruină. Lucru ce a determinat şi închiderea acesteia.

În prezent, mănăstirea nu mai deţine toate clădirile şi anexele iniţiale, multe dintre acestea prabuşindu-se.

Biserica reformată de astazi ocupă de fapt doar corul şi absida fostei bazilici. Portalul gotic a fost probabil mutat de la o intrare laterală, iar profilul său tradează influenţe gotice.

Din interior se poate urca până sus în clopotniţă, ferind kaki de porumbel, pentru o mai buna privire de ansamblu.

Interesant că s-au păstrat tradiţiile cistercienilor, oameni “campioni” la creşterea şi consumul de vin şi peşte…la grătar pesemne.

Tot în apropiere, în orasul Cârţişoara, găsim Muzeul Badea Cârţan la care merită să vă opriţi cel puţin pentru a vă testa cunoştinţele de limba română. Ghidul muzeului vorbeşte numai în regionalisme şi mai face şi mişto de vizitatori întrebându-i dacă ştiu ce-i aia sau aia…

Trecând peste, viaţa lui Badea a fost una demnă de luat exemplu şi cred că ar trebui să dea de gandit oricărui român. De departe cel mai important obiectiv in această vacanţă, ne-a lăsat să ne întrebăm cum ar fi “arătat” România dacă nu ar fi existat oameni ca el…

Program: marţi – duminică între 9-18. Adulţi 5 lei, copii 3 lei şi 10 lei fotografiatul.

De aici ne-am îndreptat spre cazare iar pe drum ne-am oprit la Manastirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, să ne rugăm să mai avem d’alde Cârţan printre noi.

În anul 1654 satul şi moşia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaţilor, care a construit o bisericuţă din lemn pe valea râului. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, primul ctitor, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti între anii 1688-1714, a zidit în piatră o mănăstire.

Persecuţiile religioase ale stăpânirii austro-ungare au făcut mii de victime printre romani. Şi aşa a început calvarul distrugerii mănăstirilor şi bisericilor din Transilvania. Mai mult de 150 de mănăstiri au fost distruse de generalul vienez Bukow.

Dărâmată în 1785 de către generalul austriac Preiss, după moartea domnitorului, biserica a devenit ruină. Au fost mai multe încercări de restaurare însă biserica actuală arată aşa din 1946, cu ajutorul Mitropolitului Dr Nicolae Balan.

Ultima pe listă, înainte să mergem la masă, este Mănăstirea Cârţişoara, printre puţinele care te obligă să ai un nivel minim de decenţă când le treci pragul (umerii şi genunchii acoperiţi cand intrăm in bisericuţa mica, dar frumoasă). Probabil au şi programe sfinte de detox pentru fumători (dacă ne luăm după semnele din parcare).

Drumul de acces spre Pensiunea Ana nu este asfaltat dar este practicabil cu orice maşină…asta dacă nu veniţi direct din club cu Ferrari-ul sau Porsche-le… Drumul este pietruit/bătătorit şi pe alocuri suficient de lat încât să treacă 2 masini. Dacă nu…la mica înţelegere.

Drumul de la Staţiunea Climaterică Sâmbata este mai scurt şi mai bun decat cel dinspre Viştea de Sus.

Pensiunea Ana, o afacere de familie prietenoasă şi deschisă, a fost exact ce am cautat: un loc liniştit, cu spaţiu verde, o privelişte dimineaţa de nu-ti mai venea să te dai jos din pat (dar era păcat să ratezi bunătate de mic dejun englezesc). Toate camerele au balcon şi privelişte spre răsărit…unele au chiar şi balansoar pe balconul generos. Atât afară cât şi înăuntru au loc de joacă pentru copii, locuri de luat masa sau de stat la o barfă mică.

Nu au meniu de restaurant însă sunt câteva feluri de mâncare pe care le pot pregăti repejor şi cu gust. Nouă ne-a plăcut foarte mult acolo şi asta nu este o reclamă plătită!

De mâncat noi am mâncat la Floarea Reginei si la Pastravaria Albota.

Dacă puteţi trece peste cât de comunist arată locaţia şi servirea inexistentă o să trageţi concluzia că acest local există doar datorită bucatarului. Am mâncat un păstrăv excepţional! Iar preţurile au fost mai mult decât decente.

Nu ştiu de ce, dar de data asta mâncarea de la Albota a fost sub aşteptări. A fost mult mai bună data trecută. Papanaşul a rămas însă la fel de bun!!!

P.S.: noi am făcut traseul în 2 zile…dar obiectivele fiind apropiate, le puteţi combina cum vreţi (inclusiv din RoadTripurile mai vechi)

Enjoy!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *