Canicula din Bucureşti, asfaltul încins şi revizia la maşină proaspăt făcută ne-au făcut poftă de ducă, aşa că atunci când toată lumea se înghesuia pe A2 spre mare sau dormea pe DN1 spre munte, noi am luat decizia să ne refugiem din calea maximelor tocmai în Timişoara. Şi iaca poznă, că am dat iar de maxime…şi de minime…Dar sa vă povestesc:

(dacă vă grăbiţi să plecaţi in roadtrip, descărcaţi mai bine documentul de aici: link

Aveţi multe informaţii despre toate obiectivele)

Lista de obiective pe care ne-am propus să le vedem o găsiţi mai jos (chiar dacă noi nu le-am făcut pe toate, le găsiţi prezentate în document):

  • Cetatea Devei
  • Muzeul Cetatea Devei
  • Parcul Cetăţii
  • Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (Palatul Magna Curia sau Palatul Bethlen)
  • Monumentul lui Horea, Cloşca şi Crişan
  • Monumentul Eroilor Neamului
  • Statuia ecvestră a regelui Decebal
  • Statuia împaratului Traian

 

  • Calea ferată Oraviţa – Anina
  • Teatrul Vechi Mihai Eminescu

 

  • Chipul lui Decebal in stanca
  • Tabula Traiana
  • Ruinele Cetatii Trikule
  • Manastirea Vodita
  • Ruinele zidurilor manastirii Mraconia
  • Rezervatia naturala Cazanele Mici si Cazanele Mari ale Dunarii
  • Pestera Ponicova
  • Pestera Veteranilor
  • Manastirea Sf. Ana
  • Catedrala Romano Catolica
  • Parcul Rozelor
  • Catedrala Mitropolitana
  • Piata Victoriei
  • Statuia lupoaicei
  • Fantana cu pesti
  • Palatul Dauerbach
  • Palatul Merbl
  • Palatul Neuhausz
  • Palatul Hilt & Vogel
  • Palatul Széchenyi
  • Promenada “Corso”
  • Cladirea Operei
  • Castelul Huniade (Muzeul Banatului)
  • Ceasul floral
  • Piata Libertatii
  • Statuia Fecioarei Mariei și a Sfântului Nepomuk
  • Sinagoga din cetate
  • Casa Bruck
  • Piata Unirii
  • Domul Catolic
  • Palatul Baroc
  • Palatul Dicasterial
  • Bastionul Maria Theresia
  • Raul Bega
  • Biserica romano-catolică Millenium
  • Fabrica de bere Timisoreana
  • Muzeul Satului Banatean

Am plecat agale şi nu cu noaptea-n cap cum eram obişnuiţi iar primul popas a fost pe centura Bucureştiului. De-a pururi în construcţii şi reparaţii şi renovări. După ce-am scapat de ea am dat de A1, cea mai reparată şosea din Romania şi ne-am continuat drumul spre Sibiu. Pe valea Oltului deja ne pişca burta de foame aşa că am decis să facem o pauză şi să mâncăm la unul dintre doua cele mai comentate popasuri de pe DN7 (E81): Casa Dacilor. Acesta se afla înainte de localitatea Boiţa şi serveşte la preţuri de popas mancare bună, românească. Noi am ajuns pe la amiază şi nu era nicio maşină in parcare aşa ca am decis sa ne întoarcem la celalalt local lăudat de tiriştii internauţi: Popasul Km 247 – este la aprox 2-3km distanţă. Aici însa era supraplină parcarea (autocare, tiruri, “străini”) dar şi înauntru. Aşa ca am făcut cale întoarsă si când am revenit la Casa Dacilor deja erau 4-5 maşini oprite. După ce ne-am ghiftuit bine, ne-am pus iar călare şi nu ne-am mai dat jos pâna la Deva. Drumul până aici a fost foarte bun, am mers numai pe autostrada de la Sibiu.

În Deva primul obiectiv a fost Cetatea Deva la care am ajuns cu telecabina, un funicular mai mic, care a urcat o pantă înfricoşătoare pentru fabuloasa sumă de 10 lei (tur-retur) – în condiţiile în care cetatea erau de fapt ruine şi după ce-i dădeai o roată nu prea mai aveai ce face p-acolo. Dar să zicem că te bucurai de nişte ruine reabilitate (la 1.04.2016 – să fi fost păcaleală oare?!?) şi de o privelişte foarte frumoasă asupra oraşului Deva. Parcare pentru maşină se găseşte fix in buza telecabinei.

Dupa ce ne-am răcorit la o limonadă gigantică (la Soho Caffe) am făcut un mic tur istoric prin centru unde am văzut pe rând statuia ecvestră a lui Decebal, statuia lui Traian şi busturile lui Horea, Cloşca şi Crişan.

Clădirea drăguţă de lângă Parcul Cetate este Prefectura Deva. În parc se află o chestie interesantă: un raft cu cărti pentru o mai bună relaxare în parc. Singura condiţie este să aduci cartea înapoi după ce ai terminat cu ea.

De aici, la doar o aruncătură de baţ, un drum prost şi-o bucaţica de autostrada, am ajuns la Timişoara pe la orele 20…iar tempermometrul maşinii arăta 31 grade Celsiu!!! Ne-am cazat şi-am ieşit să ne răcorim prin centru.

Ca o concluzie generală din cele 2 zile petrecute acolo (vineri-sâmbătă), mi s-a părut foarte pustiu…in Bucureşti este mai multă lume chiar şi lunea… Însa preţurile din centru mi s-au părut comparabile cu cele din centrul Bucureştiului (adică destul de piperate).

În fine, poate erau toţi plecaţi la mare…sau alte destinaţii exotice, gen valea Prahovei. Oricum, ne-a prins bine pentru ca am apucat sa facem poze pe îndelete şi să ne plimbăm fără să dăm de îmbulzeală.

A doua zi in Timişoara am apucat să vedem toate obiectivele la fix înainte să vină potopul şi furtuna (apropo de maxime şi minime 🙂 )

Am început cu Parcul Rozelor, care presupun că arată mai frumos primăvara…ne-am făcut însă o idee despre cum ar trebui să arate iar sala de spectacole din interiorul parcului părea destul de încăpatoare.

Am continuat cu Catedrala Mitropolitană unde am avut marea plăcerea să întalnim o maicuţă foarte amabilă (în muzeul de sub biserică) care ne-a povestit despre obiectele bisericeşti de acolo şi ne-a băgat prin toată istoria Timişoarei şi a ortotoxismului cu atâta dragoste şi vorbe frumoase încât nu ne mai venea să plecăm de acolo.

Dar am plecat. Şi-n timp ce făceam poze la şirul de cladiri de pe Corso, am dat de Il Gelato di Bruno. Vă daţi seama cum s-a împleticit dorul de casă cu pofta de îngheţată…

Fix în mijlocul Pietei Victoriei se afla Lupoaica şi Fântana cu Peşti iar pe o laterală sunt înşiruite o serie de “palate”: Széchenyi, Hilt-Vogel, Dauerbach,  Merbl şi Neuhausz construite în perioada 1911-1914.

În capătul opus catedralei se află cladirea Operei care gazduieşte spectacole ale Operei Române și ale Teatrului Național Mihai Eminescu iar în fosta sală de bal funcționează Teatrul German și Teatrul Maghiar Csíky Gergely.

A supraviețuit 2 incendii. După primul (1880), s-a păstrat forma originală, dar după al doilea (1920) s-a construit această mască în față.

În dreapta Operei se află Castelul Corvinilor, care ar trebui să funcţioneze ca şi Muzeu al Banatului însa parea complet părăsit. Noroc că pe cele 2 lampadare a rămas înca intact fix geamul pe care scrie în romaneşte că Timișoara a fost primul oraș al Europei, care în 1884, a întrodus iluminatul public electric.

De aici, pe diagonală, am intrat în Parcul Civic unde am văzut, ars de soare, Ceasul Floral. Un ceas care se spune că ar fi singurul din ţară şi că-şi schimbă coloritul permanent…probabil de la uscat la şi_mai_uscat la plin_de_zăpadă.

Pe lângă parc trece linia de tramvai pe care, dacă aveti noroc, puteţi vedea rulând tramvaiele 1 şi 4 cu garnituri retro. Sunt totuşi diferite de ce am putut vedea în Bucureşti până mai deunăzi.

Urmând firul şinelor de tramvai ajungem în Piaţa Libertâţii, frumos colorată, înconjurată de cladiri ruinate. Semeţ, într-o parte a pieţei , se ridică Monumentul Fecioara Maria și Sfântul Nepomuk.

Încercăm să ne îndepărtăm de străzile principale să găsim Sinagoga Evreiască, care a fost închiriată Filarmonicii pe o perioadă de 50 ani în schimbul reparaţiilor constante. Frumos din partea lor dar urât că nu au lasat-o deschisă să băgăm şi noi un ochi la gogă. Sinagogă.

2-3 străzi mai departe ajungem în Piaţa Unirii, proaspăt amenajată şi frumos înconjurată de alte clădiri istorice care mai de care mai chipeşa şi dornică sa-ţi fure ochii prima.

În piaţă identificăm: Biserica Sârbească, Domul Romano-Catolic, Palatul Baroc (Muzeul de Artă) şi Casa Brück.

De aici nu facem mult până la Palatul Dicasterial (în prezent Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara) şi până la ultimul obiectiv de pe lista noastră : Bastionul Maria Therezia.

Acesta din urmă fiind foarte frumos integrat în peisaj, având pasaje de trecere prin el (atât pietonale cât şi pentru maşini) dar şi restaurante sau magazine. Zona este relativ mică iar pozele artistice făcute noaptea, pe care le găsim pe internet, sunt probabil făcute de la balconul blocului de lângă…eu alt loc nu am găsit.

În afară de aceste obiective, în Timişoara mai merită văzute, dacă aveţi timp, Muzeul Satului Bănaţean, Fabrica de bere Timişoreana şi Biserica Millenium.

Noi am apucat la fix să vizităm ce ne-am propus până să vină potopul.

A doua zi, după dejunel, am purces la vale spre cazane. În plan iniţial se afla o plimbărică cu trenul pe faimoasa rută Oraviţa – Anina, însa vremea rea ne-a schimbat planurile subit (asta plus faptul că plimbarea dura de la 11 la 13 apoi pauza până la 15:30 şi iar 2h înapoi).

Când am plecat din Timişoara spre Oraviţa, ascultând singurul post care se prindea prin locurile alea (radio Reşiţa) am aflat că ne îndreptăm spre minimele din ţara (Oraviţa : 15 grade).

In Oraviţa am fost inspiraţi şi am mers sa vedem Teatrul Vechi Mihai Eminescu, care se spune că ar fi primul teatru construit din piatră din Romania (1817) şi copie la scara 1/6 a teatrului Burgtheater din Viena. Din fericire nu a fost afectat de nici un eveniment major, cum a fost „originalul” in 1954. Interiorul a fost renovat de mai multe ori (cam o dată la 10-20 ani) el împlinind anul acesta 200 ani, ocazie cu care s-au organizat o serie de evenimente culturale în perioada 11-15 august. Un tur al istoriei teatrului precum şi câteva mici picanterii le puteţi afla contra sumei de 10 lei, contravaloarea biletului.

În ciuda numelui, teatrul nu are o prea mare legătură cu Eminescu, însă denumirea veche a teatrului (Burgtheater) nu se potrivea cu vremurile „moderne”. Acesta a fost redenumit aşa deoarece in 1868 Eminescu s-a aflat acolo cu trupa de teatru Pascaly, pentru care a fost sufleor. Scena teatrului a mai găzduit un nume greu: George Enescu, în 1931.

După zile întregi de caniculă şi 2 zile de ploaie ne-am gândit că este momentul perfect să prindem apă suficientă pe Cascada Bigăr.

Aşa ca am mers mai departe, de la teatru în sus pe munte (pe DN57B)…adică cred că era în sus pentru că era o ceaţă de nu vedeai la 10m în faţă.

După aproximativ 20km am ieşit în luminiş şi ne-a întampinat un semn cu: Parcare / Cascada Bigăr la 700m. Şi o parcare neamenajată în pădure şi încă una care dubla şoseaua. Doar că şi pe şosea erau maşini astfel încât se circula pe 1 banda aproximativ 1 km!!! Sincer, nici nu ştiu cum să tratez problema (pentru că o problemă sigur este). Ca şofer, am fost foarte iritat de toti cei care au parcat pe marginea drumului, făcând trecerea uneori imposibilă. Pe de altă parte, mă aflu şi în bocancii turistului dornic să vadă frumuseţile patriei dar cei în măsură nu sunt în stare să asigure nişte condiţii dacă nu decente măcar ordonate de a le putea vedea. Aşa ca am facut tot posibilul sa las maşina într-un loc cât mai lat.

Acum despre obiectivul pentru care am venit: cascada se prezenta foarte bine având debit de apa suficient. Am stat la coadă să ne pozăm cu muşchiu verde apoi am reuşit să replicăm pozele cu cascada “îngheţată” care modifică puţin realitatea.  Ca să poţi face aceste poze nu trebuie să plăteşti nimic însă dacă vrei să faci o scurtă plimbare (200m) să vezi Izbucul de unde vine apa pe muşchi, trebuie sa te cauţi la buzunare de 5 lei. Noi n-am vrut…pentru că vreme şi pentru că puhoi de oameni.

Am pus doar una şi nu foarte modificată (doar timp de expunere mare şi culori puţin mai vii) pentru a nu vă face o idee proastă. Chiar daca e puhoi de lume, căderea de apă este chiar impresionantă, mai ales de la baza ei. Dacă aş fi pus mai multe poze, nemodificate, chiar dacă aş fi surprins realitatea, sentimentul pe care-l ai acolo nu încape într-o poză. Aşa că dacă ai drum prin zonă, n-o rata!

Ne-am continuat drumul spre localitatea Eftimie Murgu pentru a vedea bătrânele Mori de apă de la Rudăria; numele vechi al localităţii de pe valea râului Rudăria, nume schimbat la un secol după moartea marelui revoluţionar paşoptist de la 1848. Rudăria a fost atestată documentar în 1470 dar se pare că morile de apă au fost folosite încă de pe vremea dacilor, până în zilele noastre. În anul 1772 au existat opt mori, iar din 1874 până în 1910 au fost construite 51 de mori.

Încă de la începuturi, o moară era deţinută de mai multe familii în devalmăşie. Astăzi, după ce am discutat cu un localnic, totul este la fel. Fiecare are dreptul să folosească moara un timp stabilit pe baza unor întelegeri verbale şi a unui program stabilit.

Drumul 57B de la Eftimie Murgu spre Orsova este presărat cu peisaje din poveşti…cum este dealtfel toată ţara noastră…sper ca mai citeşte cineva până aici  🙂

Pentru noi, următorul popas a fost cazarea de pe malul Dunării, la ieşirea din Cazanele Mici.

Răsăritul de 7 stele şi priveliştea de la balcon au compensat pentru cele 2 stele ale restaurantului Pensiunii Septembrie (din cauza servirii încete şi stângace şi mâncării din meniu lipsă).

Ziua următoare am rezervat o mini-croaziera cu barca pe Dunăre unde am putut vedea:

Tabula Traiana

Chipul lui Decebal în stâncă

Manastirea Mraconia (cea nouă, din 2000, pentru că ruinele celei vechi se mai pot vedea doar când Dunărea este scazută)

Cazanele Mici şi Cazanele Mari

Peştera Veterani, vizitabilă doar de pe apă, cu taxa de intrare şi ghid şi cu poveste foarte frumoasă.

Peştera Ponicova

Tânărul capitan al vasului ne-a povestit foarte frumos o mică istorie a locurile pe unde ne-a plimbat, făcând croaziera de 2h mai plăcută şi mai interesantă.

A doua jumătate a zilei am petrecut-o într-o completă relaxare la piscină iar pe seară am încercat ceva nou: caiacul. Şi ne-a plăcut foarte mult.

Drumul spre casă trebuia să înceapă cu o plimbare pe şoseaua ce şerpuieşte pe malul Dunării de la Eşelniţa la Moldova Veche însă după ce am văzut din barcă pe ce se sprijină şoseaua, parcă mi s-a tăiat puţin elanul  😐

P.S.: nu uitaţi să vă downloadaţi documentul pentru informaţii suplimentare (date istorice, legende şi altele utile).

Enjoy

 

2 thoughts on “Road Trip – Timisoara si Cazanele Dunarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *