A doua iesire din 2010.

A fost un pic din pripa, neavand timp sa finalizez traseul precum as fi vrut, dar drumul a fost scurt si cunoscut asa ca mi-am permis.

Plecarea a fost sambata la ora 6:30. Am pornit agale spre prima autostrada a Romaniei urmand drumul Pitesti – Vidraru. Despre drum ce sa va zic? Pai pana la iesirea din Pitesti este ok. Dupa…deja vorbim despre un drum important de acces la o zona turistica si mai importanta. Si ca atare, fiindca traim in Romania, si madam U d r e a inca nu l-a dus pe B e r c e a n u p-aci, drumul cu pricina se incadreaza cu greu in categoria drumurilor nationale. Pana am iesit din civilizatie am facut un slalom de cea mai mare frumusete printre peticele de asfalt lipsa. Aflat pe soseaua din padure, pana dupa Vidraru (aproape de intrarea pe Transfagarasan) mi-au soptit usor bucsele masinii s-o las mai moale ca asta-i drum de admirat peisaje nu de mers cu 40 Km/h. M-am conformat, am deschis geamurile, am scos jumate de corp afara si am inceput sa fac trial printre craterele din asfalt. Ultima oara cand am fost pe traseul asta, cred ca acu’ 4-5 ani…era la fel de jalnic. Eh…asta e Romania si tre’ s-o iubim asa cum este (asta daca n-avem bani sa plecam p-afara).
Aproape de Vidraru, se zareste in capatul a 1480 de trepte, Cetatea de la Poenari. Traditia consemnata in cronici ne spune ca Vlad Tepes s-a ingrijit de refacerea cetatii. Se spune ca pentru a pedepsi pe targoveti, voievodul a adunat locuitorii orasului, ” juni si fete mari asa cum au fost impodobiti in ziua Pastelui si au tot lucrat la cetate pana li s-au spart
hainele de pe ei” (facandu-se referire nu la zidirea cetatii, ci la refacerea sau completarea ei).Cetatea a fost ultimul refugiu al domnitorului inainte de a pleca in Transilvania.

A fost una din fortificatiile care au contribuit la victoria finala a romanilor din anul 1462. Lui Vlad Tepes, ii revine meritul de a fi intarziat pentru cel putin sapte decenii inaintarea armatelor otomane catre sud-centrul Europei.

O legenda despre cetatea Poenari, cunoscuta sub numele de Raul Doamnei, vorbeste despre sotia domnitorului, care stiind ca turcii sunt in apropiere si simtind ca nu mai are nici o scapare, s-a urcat pe metetrezele dinspre raul Arges si a strigat soldatilor ca prefera sa se omoare decat sa fie prizoniera turcilor. Apoi doamna tarii s-a aruncat in prapastie, trupul zdrobindui-se de stancile udate de apa raului. Locul unde a cazut s-a inrosit datorita sangelui doamnei, si acest lucru este vizibil si in zilele noastre.

La ora 8 cand am ajuns la baza cetatii, am scos usor capul pe geam, am tras 4-5 cadre si l-am inchis repede. Am decis ca este prea dimineata si prea frig pentru a incerca sa ajungem in varful celor aproape 1500 de trepte.
Am plecat spre urmatorul obiectiv, barajul si lacul de acumulare Vidraru. Daca nu stiati, constructia barajului a durat cinci ani si jumatate. S-au forat 42 km de galerii subterane, s-au excavat 1.768.000 mc de roca, din care aproximativ 1 milion mc in subteran, s-au turnat 930.000 mc de beton, din care 400.000 mc in subteran si s-au montat 6.300 tone de echipamente electromecanice

Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurarii, al cincilea in Europa si al noualea in lume intre constructiile similare. Este un baraj din beton cu dubla curbura realizat din 22 de ploturi verticale, avand inaltimea de 166,60 metri si o lungime la coronament de 307 metri, fiind traversat de noua galerii orizontale interioare. Constructia se sprijina pe versantii muntilor Pleasa si Vidraru, iar turbinele si generatoarele electrice ale hidrocentralei asigura o productie de energie, intr-un an hidrologic mediu, de 400 GWh/an.  Taca-paca…2-3 cadre si-am plecat mai departe.

In continuare, drumul, la fel de prost, pana la intrarea pe portiunea inchisa iarna din Transfagarasan. Noroc ca am prins vreme buna si nu ploua ca nu mai ieseam cu masina intreaga de acolo. Tot drumul, in loc sa privesti, ca orice turist entuziast, cu un ochi pe geamul lateral – sa vezi peisaje frumoase, trebuia sa ma ridic in capu’ oaselor si sa ma benoclez la sosea sa gasesc o cale de trecere prin labirintul de gropi. Nu mai stau acuma sa zic cat pierde Romania din turisti din cauza drumurilor, dar sa stiti ca asa e. Pierde. Mult. Pacat.
In fine, am trecut nu cu putine emotii si de tronsonul asta si ne-am aflat in fata cabanei Capra. Situat la altitudinea de 1585 m pe culoarul transfagarasan, Complexul Turistic Capra este singura locatie care a investit in turism pe intregul areal montan si submontan, devenind astfel, in urma finalizarii reconstructiei, cea mai moderna si complet utiliata unitate Turistica din zona Masivului Fagaras. Cel putin asa zic ei. Ce-i drept, arata bine. Afara chiar au un traseu suspendat pe cativa piloni metalici si cateva tiroliane cu care te poti delecta daca treci prin zona.

Cateva poze si aici si ne-am luat rotile la spinare si i-am dat in sus spre Balea. Pana sa ajungem acolo am mai oprit pentru a face cateva poze dragute.

Ajunsi in varfu Transfagarasanului am scos din buzunar 5 lei pentru parcarea masinii (sunt 2 parcari imediat cum iesi din tunel, cate una pe fiecare parte a soselei) ca la intoarcere sa ne dam seama ca daca mergeam spre Cabana Balea gaseam locuri de parcare ceva mai gratis :). Ne-am invartit un pic p-aici, cateva poze cu lacul, cu muntele, cu cabana, cu zapada, am aruncat inca 3 lei pe sirag de covrigi mai batrani decat ciobanu care-i vindea si-am plecat la vale.

 

Pe drum iar cateva poze frumoase, o oprire scurta la Balea Cascada, de unde am luat un Kurtos Kolac sau cum s-o scrie, dupa care ne-am mai oprit in Sibiu. Am stat la verisorii prietenei mele, care au fost foarte amabili si ne-au plimbat prin Sibiu. Am ajuns destul de devreme (in jur de 12) si dupa ce am mancat, pe la 3-4 am iesit la o plimbarica prin Muzeul Astra (foarte mare ca suprafata, aerisit…aduce mai mult a parc decat a muzeu , cu scena pentru spectacole si chiar si un restaurant traditional – per total mi-a lasat o impresie foarte placuta) apoi mai pe seara prin centru. Am vizitat Podul Minciunilor, Turnul Scarilor, Piata Mica, Piata Mare, Turnul Sfatului, Pasajul Scarilor, Biserica Evanghelica, precum si 3 din fostele turnuri ale cetatii medievale din Hermannstadt.

Duminica, la plecare, am facut un mic ocol prin zona Cisnadie unde am vizitat Biserica fortificata de la Cisnadioara si Castelul-Muzeu de la Cisnadie. De fapt, pe cel din urma nu l-am vizitat ca am ajuns la ora 12:50 si intre 1 si 2 aveau pauza. I-am tras un cadru de afara si-am plecat acasa.

Pe drum inapoi, am avut parte jumatate de vreme frumoasa jumate de ploaie. Oricum, zonele care meritau vazute, au fost vazute pe timp frumos. Cam asta este traseul, detaliat. Am sa mai fac unul, strict cu informatii utile.


View Road Trip Sibiu in a larger map
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *