Aveti masina? Tineti la ea? Atunci acest articol este din ciclul : PE AICI NU !
Sa va spun toata povestea:
Ne-am facut planu, ca romu (nu ala de la sticla) si-am cercetat si cautat si masurat si-am ajuns la concluzia ca ar fi bine si frumos sa facem un Road Trip pana-n cuiu hartii si prin zona.
Evident, nu scria pe nicaieri de starea drumurilor iar noi, pentru scurt timp, am uitat in ce tara traim si am purces la drum frumos autoiluzionati ca vom ajunge intregi inapoi acasa.
Traseul a fost: (gasiti aici harta detaliata: link )
Bucuresti – Brasov – Praid – Viseul de Sus – Sapanta – Borsa – Vatra Dornei – Lacul Bicaz – Cheile Bicazului – Lacul Rosu -Miercurea Ciuc – Sf. Gheorghe – Brasov – Bucuresti
Distanta totala: ~ 1300 Km
Uzura masinii: ~ 5000 Km!

In pagina Downloads gasiti si intregul traseu, in detaliu !

Am plecat dis de dimineata, cum ii sta bine calatorului, la orele 7. Drumul bun ca sufletul omului pana dupa Brasov, apoi la Homorod ne-a trecut prin Viata Satului, cu drumuri inguste presarate cu mici sate si politistii cu radarele lor, in caz ca gropile ar fi dat gres in scopul lor de a opri vitezomanii…si binecunoscuta Gaura, care urma sa devina laitmotivul Roadtripului. Little did we know.
Orele 12 ale amiezii: Salina Praid. Vreme frumoasa, targ colorat de suveniruri. Nu faceti greseala sa ziceti ca luati suveniruri din salina direct, pentru ca e simbolic si alte idei, pentru ca va taie la profit cam cu dublu de pret cat gasiti la lumina zilei. In subterana ajungi cu autobuzul cu burduf, asa ca daca esti obisnuit sa calatoresti pe burduf la metrou, e cam acelasi sentiment. Preturile de intrare normale.

In subterane: adevarat entertainment park. Ping-pong, badminton, biciclete, trotinete, famfara, trenulete si alte atractii pentru cei care nu sunt doar in trecere, ci au venit sa linga sarea de pe pereti “sa sa faca bine, mancatzash”. Mancarea de la cantina salinoasa miroase decent, dar arata comic, iar in partea de populatie supraterana cu greu vei gasi vorbitori de limba romana. Nu ca as avea ceva cu ei…dar daca tot au venit sa faca negotz la mine-n tara puteau sa invete cateva cuvinte de dat buna ziua si in romana.

In fine…”suvenirul” predominant era, evident, sarea in diverse forme si culori. In rest…cam tot ce gasesti in orice targ de “suveniruri”, si anume en-gros-isme din Europa.

2 ore mai tarziu, ne cataram voiosi si intremati de la aerul salinos si plecam mai departe spre Viseu. Foamea din matz nu am reusit sa ne-o potolim nici in Praid, nici pe langa Praid, pentru ca “loc(al)urile” zonei aratau dubios, erau pustii si doamne fereste sa scapi vreun cuvant mai gresit catre oamenii locului ca, probabil, ti-ar arata ce inseamna sa nu fii la tine acasa, in spirit usor ospitalier. Benzinarii pe drum destul de rare si cele mai mari sanse sa dati de ele sunt in orasele mai maricele. In fine, oprim la prima pensiune unde vedem tiruri, pentru ca vorba nomadului, acolo unde sunt multi se mananca si bine. Si, la acel loc minunat in Lunca la Izvoare (pe E578 intre Reghin si Bistrita, la 16Km de Reghin si la 42Km de Bistrita), ne-am ghiftuit asa de un intre pranz si cina ca sa ne vina pofta pentru cina de la Viseu. Mancare buna, multa si ieftina.
Cateva ore mai tarziu si gropi la planetare, ajungem la Viseu de Sus. Orasel destul de dezvoltat in pofida drumului rustic care duce pana la locul de decolare al faimoasei Mocanite, drum care ar trebui tratat cu ceva garzi inalte, motoare enduro sau 1 km/h in cazul unor masini mai aproape de pamant.

Starea drumului de la Reghin la Viseu a fost destul de ok. Parea chiar autostrada fata de ce aveam sa intalnim mai departe…

Aici, am fost destul de precauti (deoarece sunt mari probleme cu cazarea in zona!!!) si am facut rezervare cu 2-3 saptamani inainte la un pachet de Mocanita sub Luna Plina (gasiti pe pagina lor diverse pachete) care include: o plimbare + o cazare + o mancare + un dejun mic la doar 150 lei de caciula…sau sapca. Eu am sapca, de exemplu.
Dupa completarea unor formulare, plata de bilete, cum se cade intr-o tara tzivilizata, ne indreptam voiosi (ca doar eram proaspat mancati si nu ne iesise toata mancarea dintre dinti) catre vagonul restaurant pentru a cina sub clar de luna, in lumina de lumanari si aer curat de vagon. Felu 1, ceva usor cu umplutura, felu doi, paste cu un sos si teci, felu 3 deja ceva prea dulce, cu o usoara tenta de mere, si prea mult pentru niste oameni satui.

Ne tragem in cateva poze la lumina lumanarii si a lunii aproape pline si dupa o incercare nereusita de a mai juca niste macao, ne retragem catre Schlafwagen-ul ce avea sa ne serveasca drept loc de pus capul jos pentru o noapte. In compartiment, curat, decent, totul la indemana, dar absolut tot. Chiuveta sub masa, noptiera si pentru patul de sus la o mana distanta, cuier, oglinda si “supat” loc de pus bagaje. Un dus si un phoen mai lipsea. Dusurile aflate undeva intr-o anexa erau dotate cu apa calda, deci, toate peste toate, ceva decent. In pachet erau inclusi si doi caini de paza sau de rasfatat.

Dupa o noapte sanatoasa de somn, ne trezim cu grija sa nu dam cu capul de ceva si ne trantim fundurile odihnite, iar in vagonul restaurant pentru micul dejun, foarte bogat dealtfel. Mai mult mare decat mic.

Cu burtile si buzunarele pline de dejun o luam agale spre Mocanita. Cu toate ca am fost avertizati sa venim de la 7, deja la 7:30 primul tren era full. Noroc cu 2 din grup, ca batraneii aia de se scoala dimineata la 6 sa ude gradina, cand io abea imi tarai fundu la serviciu, care au fost amabili si ne-au pastrat si noo locuri pana am terminat de halit. La 8 ne imbarcam si asteptam cu mare entuziasm plecarea stabilita la 9. Dupa 1h si cateva poze plecam, la distanta de 10min una de alta, 3 Mocanite pline cu turisti dornici de zgaltzaiala, fum in nas si peisaj…nu foarte deosebit.

Drumul cu Mocanita lung, lung, lung, si la retur si mai lung, lung, lung, lung, lung.

Valea Vaserului cu nimic spectaculoasa, noroc cu mecanicul sef care ne mai trezea din cand in cand cu cate un…fluierat. Intre tur si retur ne-a intampinat calduros o masa imbelsugata cu cartofi prajiti, ketchup, maioneza si mustar, carnaciori si piept de pui la gratar, oferta speciala pentru 6 crai si craitze precum noi, la 3 cumparate de 3 baieti si nepredat bonul corespunzator inca 3 pentru 3 domnite cucuiete. Da, nu-mi place sa recunosc, dar foamea te impinge la lucruri foarte rele!!!

Cele alte 2 ore jumate spre locul de unde am pornit au fost la fel de frumoase si pline de poezie ca si primele 2 ore jumate, dar de data aceasta intr-un plan mult mai profund decat cel real, planul visului. Am dormit, pe romaneste, majoritatea din noi, precum valizele in … well … tren.

Odata ajunsi la locul de start, ne adunam catrafusele, le aruncam in masini si plecam spre locul unde se agata harta in cui, in Sighetul Marmatiei pentru a ne inveseli in Cimitirul Vesel de la Sapanta. Dupa o ora de ras – mirat – cumparat magneti si suveniruri – refuzat cazari de noapte ieftine de la babute, in jurul orelor 18.30, o luam roata spre Bicaz, via Vatra Dornei

Starea drumului de la Viseu la Reghin si retur a fost acceptabila. Atentie ca sunt radare! Pe undeva pe la intrarea in Sighetu Marmatiei.

Pentru a completa pachetul standard de gropi inclus in pretul tripului, buna sansa ne-a cadorisit cu o extraoptiune sezoniera care, grafic, era reprezentata de 5 kilometri de masini de nunta. Din ciclul “hai sa vedem cum se simt englezii cand merg pe partea stanga a carosabilului”, dupa 15 minute de claxonat si urari de bine nuntasilor care mergeau lipiti unii de celalalti si cu viteza…ioc. Ne-am oprit, intr-un final, la singura benzinarie din zona, la iesirea din Viseul de sus, unde am alimentat repede sa nu ne prinda nuntasii din urma. Sigur, la cate le-am urat, nu ne-ar fi primit cu sampanie si piscoturi 😀

La iesirea din Borsa, catre Vatra Dornei, peisaj de vis in amurg, bineinteles, pentru persoanele neocupate sa conduca, pentru ca soferii aveau ochi numai pentru gropi, din dragoste pentru masinile lor. Fara incidente majore ajungem in jurul orelor 22 aproape de Vatra Dornei, unde una din masinile cu care ne-am incumetat la drum, a cedat nervos (de fapt unul din cauciucuri) si ne-am trezit cu ditai pana. Bineinteles, treaba nu putea sa fie treaba pana la capat, daca nu exista si un procent de dramatism in toata intamplarea, procent intruchipat de faptul ca pana la Bicaz, dupa indelungi combinari si permutari, nu se putea ajunge decat in roata de rezerva (care era si asa modelul mic, cu vit max 80kmph). Comic, de altfel, a fost cand am ajuns pe la orele 24 in Vatra Dornei sa ne umplem matzul cu ceva usor, pizza, ketchup, suc si alte chestii, numai pentru a observa ca niciunde in Vatra nici pe langa vatra nu mai era jar de cazare. Drept urmare, şontâc-şontâc, ne continuam drumul cu redbull la bord, pentru a face fata conditiilor vitrege de somn si intindere nervoasa.
Starea drumului de la Borsa la Vatra Dornei drumul este praf!!! Plin de gropi si cratere!!! Daca mai aveti si ghinionul sa-l parcurgeti noaptea, ca noi, atunci sunt sanse sa faceti cam 4-5h cei ~90km. De la Vatra Dornei catre Lacul Bicaz drumul este ok, in sensul ca nu sunt gropi insa drumul este facut din placi de ciment…ale caror rosturi s-au mai deplasat…
In fine, la orele 3-4 dimineata, ne intampina o priveliste calduroasa si un sunet ospitalier de manele la destinatieatie: Lacul Izvorul Muntelui (a.k.a. Lacul Bicaz).
Despre cazare: (la Complex Turistic Naval Port Bicaz – Moldoturism) plutitoare si nu prea (noi am stat pe Lebada), ambianta propice doritorilor de lanturi groase, tricouri mulate si prost gust. Baile – case primitoare pentru paienjeni grasi, gustosi si probabili nu foarte prietenosi cu fiintele umane. In schimb, partea buna era patul din incapere si apa curenta, ba chiar si calda de la asezarea plutitoare. Si, avand in vedere lipsa de locuri libere din Vatra Dornei precum si aglomeratia din complex, sigur daca nu faceam rezervare si aici, nu mai gaseam locuri. Iar cei 100 lei de camera (fara nici un fel de dejun, nici mare nici mic) ni s-au parut acceptabili, data fiind si perioada (in ajunul Sf. Marii).

Ziua de sambata s-a desfasurat intr-o mare leneveala din partea noastra si observare atenta si perspicace a obiceiurilor locului. Brunch-ul este prilejul oportun pentru a citi o carte de 200 de pagini sau a cunoaste un strain in toate detaliile vietii. Bucataria duce, se pare, lipsa de angajati, iar pe chelneritele dragute nu poti sa le invinui cu nimic cand se uita nevinovat la tine si usor agitat explicandu-ti ca se dau de 3 ori peste cap sa te serveasca din “nebuniala” de la bufet, cum a tinut sa se scuze o ospatarita amabila. Cert e ca, indiferent daca ai vrea ceva lichid sa iti potolesti setea sau ceva de haleala, timpul de servire este acelasi: mare!

Atractiile zonei: barajul Bicaz, vaporasul pacalici (te duce 30min pana dupa colt si te-ntoarce), o mana de hidrobiciclete, echipaje de politie, barci parasite la mal care au avut motor odata, tarabe cu suveniruri cumparate de la en-gros din Europa, cersetori miraculos de rapizi desi au cate un picior rupt si cozonaci secuiesti.

Luni ora 9.30 ne indreptam fericiti spre iesirea din complexul magic.
Obiective in drum: Cheile Bicaz, Lacul Rosu. In Cheile Bicaz spectaculoase sunt 2, 3 minute pe la mijloc, cand te opresti sa faci poze pentru Facebook. In rest poti lua linistit vederi, magneti, cani, pistoale electrocutante, si alte mizerii care iti aduc aminte cu drag ca ai trecut pe undeva prin Romania. Nu pe undeva anume, pentru ca peste tot gasesti aceleasi “suveniruri”.

De aici fiti cu ochii pe drum! Unde vedeti oameni multi gramada si masini parcate in mijlocul drumului inseamna ca ati ajuns. Alte semne nu prea dau de gol locul.
Lacul Rosu. Dezamagitor de plin de oameni. Legenda citita cu voce tare in limba maghiara, sau franceza sau in ce limba mai e pe peretele din vecinatatea lacului, isi pierde treptat farmecul cand vezi fetze, sau gunoaie asociate fetzelor care le arunca. In principiu, draguta fata cu ochi verzi care isi plangea credincioasa iubitul neintors din razboi, isi plange acum mirosul aprig de wc si de mici.

Starea drumului de la Bicaz catre Gheorgheni drumul este acceptabil dar destul de prost incat sa-ti ia ochii (tie ca sofer) de la peisajele deosebite. De la Gheorgheni am schimbat ruta fata de ce aveam scris in itinerariu si am iesit la Sandominic iar de aici, pe drumuri foarte bune, prin Miercurea Ciuc – Sf. Gheorghe si Brasov.

Drumul de acolo (de la ultimul Lac), s-a scurtat principial cumva, pentru ca ni se parea ca suntem deja aproape de casa. Cu sufletele usurate, am mai facut o scurta oprire de poze intr-un camp rustic cu balotzi de paie grijuliu legati. De aici pana acasa a mai fost o aruncatura de bat.
Daca plecati la 9:30 de pe Lacul Bicaz (cu opriri scurte la Cheile Bicazului, Lacul Rosu, copaci pt pipi si balotzi pt poze) ajungeti in Bucuresti in jur de ora 6.
Revin asupra afirmatiei de la inceput, cu PE AICI  NU. Daca nu va intereseaza Praid-ul va recomand drumul Bucuresti – Suceava – Vatra Dornei!! Este foarte bun!

Un “scurt” filmulet cu Mocanita.
Cam asta a fost excursia. Foarte frumoase locuri dar pacat de drumurile care duc acolo. Cu siguranta m-as intoarce daca drumurile ar fi reparate. 


Vizualizaţi Road Trip – Viseu de Sus pe o hartă mai mare
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *